Istoria instrumentelor muzicale

Vioara

Vioara a aparut in nordul Italiei (numita si "tara viorii" ) in prima jumatate a secolului al XVI-lea. Cea mai veche vioara cunoscuta avea 4 coarde(asa cum sunt viorile moderne), spre deosebire de cele care au precedat-o si aveau doar 3 coarde.

Comparativ cu celelalte instrumente cu coarde si arcusvioara este cel mai mic instrument si genereaza sunetele cele mai inalte.

Cea mai veche vioara care exista si in zilele noastre a fost construita de Amati inanul 1564 la Cremona si se numeste Charles IX.

Si in prezent, vioara , datorita timbrului cristalin, expresiv si plin de frumusete a ramas cel mai raspandit instrument muzical care face parte din familia instrumentelor cu coarde.

Ca si detalii tehnice, vioara are urmatoarele parti:

  1. corpul viorii(fata, eclipse, spate, bara de rezonanta si popic);

  2. gatul(capul, gatul propriu-zis,limba, pagusul);

  3. parti independente(calusul, coardele,cordarul, barbia).

Arcusul are urmatoarele parti:

  1. bagheta;

  2. garnitura de par(din coada de cal);

  3. scaunul sau capra;

  4. dispozitiv mecanic(surub).

Viola

Viola face parte din categoria instrumentelor cu coarde, situandu-se pe a doua pozitie dupa vioara. Principalele caracteristici ale violei sunt : corpul mai mare comparativ cu cel al viorii, patru corzi fata de trei cate sunt la vioara si sunetul mai grav.

O scurta incursiune asupra originii violei ne releva cateva date semnificative: in Baroc denumirea de viola reprezenta un numar mare de instrumente muzicale distincte dar care aveau toate in comun posibilitatea tehnica de a se canta cu arcus. Cel mai importante instrumente erau "viola d,amore"(un instrument cu numar mare de corzi), "viola da braccio"(din care a rezultat familia moderna a viorii) si "viola da gamba"(instrument inrudit cu violoncelul si contrabasul).

Desi sunetul acestui instrument are suficiente calitati muzicale pt a fi indragit, numarul violonistilor si al elevilor care studiaza viola, este relativ mic. Insa usurinta de a trece de la vioara la viola ii face pe iubitorii de vioara sa se dedice violei sau sa cante in paralel la ambele instrumente.

Unul dintre cei mai apreciati violonisti ai secolului al XVIII -lea a fost Johann Sebastian Bach.

Violoncelul

Este un instrument muzical cu coarde si arcus din familia viorii situat ca dimensiune intre viola si contrabas, are patru coarde iar acordajul violoncelului este indentic cu cel al violei insa cu o ictava inferioara.

Si violoncelul a aparut in epoca baroca, in secolul al XVI -lea avand ca stramos direct rebec-ul, un fel de violoncel plat cu trei corzicare acompania trubadurii in calatoriile lor.

La sfarsitul secolului al XVIII -lea dobandise deja forma si dimensiunile actuale.

In aceeasi perioada instrumentul atrage atentia unor compozitori ca Antonio Vivaldi-care a compus 27 de concerte pentru violoncel sau Rossini.

In secolul al XIX -lea compozitori precum Johannes BramsChopin si Beethoven vor explora si mai mult capacitatile violoncelului ca instrument solist.

Violoncelul face parte astazi din instrumentele nobile pentru care muzicienii au un respect profund.

Contrabasul

Instrumentele care au stat la baza contrabasului au aparul in secolul al XVI-lea in Italia si se numeau: "viola da contrabasso", "contrabasso da gamba", "violone". Aceste instrumente aveau forma si dimensiunile contrabasului si se tineau sprijinite in pamant.

In anul 1585 luthierul italian Ventura Linarolo a construit o "gamba bas" cu sase corzi, iar cutia de rezonanta era identica cu cea a contrabasului contemporan.

O contributie importanta la dezvoltarea acestor instrumente au adus luthieri precum MagginiAmatiGuarneri si Stradivarius, dar din pacate putine exemplare au supravietuit pana in zilele noastre.

In secolul al XVIII -lea dimensiunile contrabasului ajung la standardele actuale de 180 de cm.

Barocul muzical si mai tarziu clasicismul au reprezentat perioada de ascensiune pentru acest tip de instrument.

Incepand cu scoala de la Mannheim, contrabasul incepe sa fie tratat diferentiat fata de violoncel si incepe sa isi castige independenta.

Varianta cu patru corzi s-a impus in Germania in secolul al XVIII-lea ramanand cea utilizata si in prezent.